De înduplecatul ploii de iunie...

Soarele nemilos
hotărît să rămînă
mereu la amiază

înfiptă în burta
pămîntului satului
crăpată
cumpăna stă fără umbră

apa uscată freatic
pînă la rădăcinile
încleştate în lutul pustiu

fierbintele curge pe case
alunecă din burlane
la talpa umbrei
ce trage să moară

verdele s-a vopsit în galben
şi a plecat de pe frunze

Ţăranca cu fotele negre
pe călcîie crăpate
aduce ultima apă
puţină, gălbuie
să-încheie păpuşa de lut
plămădită sărac
în coşciugul de lemn
înflorit
purtată pe bocet de moarte
aruncată în malul secat
de sub sălcii
nevinovată
Caloieneeeeee….

"Caloiene,
Ene!
Mă-ta
Te cată,
Prin pădurea deasă,
Cu inima arsă!
Prin pădurea rară,
Cu inima-amară
Şi ea că te plînge,
Cu lacrimi de sînge,
Ioane, Ioane
Caloiane!"

Ploaia se adună deja
în butoaiele cerului
înduplecată.

Cerdac cu rîndunele

Cerdacul pardosit galben
strecurîndu-se repede
rupe lumina printre stîlpii
înmuiaţi în var

păsări bifurcate albe-negre
lasă prada să crească
în puii ţintuiţi gureşi la tavan
şi copilăria
cu burta plină de caise verzi
cu pulpele în colbul secetei
şi vecina saşie
pentru că cea din stînga
are un ochi negru
şi unul albastru
sîmburii pepenilor
scuipaţi în brazdă
printre dinţii de lapte
ai nepoţilor
bunicului de o sută patru ani
adormit definitiv pe bancă
bujorii mărarul petuniile
reginele nopţii busuiocul
cimbrul pietricelele

Ţăranca cu foile negre
urcă să încuie celarul
sau să deschidă geamul
în casa cea bună
unde nu stă nimeni.

Colbul

Nicolae Grigorescu

Moale sub călcîi
mătăsos noaptea
pietrele îmbrăţişate
ca ouăle de cuib
uliţa din gard în gard
purcede ca o apă gri
.

fierbinte ziulica
adînc sub talpa roţii
cleios printre degete
cînd plouă
.

caii tuşesc ochiul roşu
sub ochelarii de lună
sudoarea trage
malurile negre
la vărsare
Ţăranca cu fotele-n brîu
scutură de praf grădina
scutură perele
brazdele
scutură colbul din geamuri
mormane

Venise satul îmbrăcat

Venise satul îmbrăcat
în fuste negre şi cămăşi cusute
prosoapele noi de pomană
atârnau pe umerii crucii nescrise
lumânările strâmbe alungau duhurile
din jurul colacilor cu intarsii palide
de post
coliva se-ascundea în coş sub şervetul de zestre

bocetul cu broboadă pusese stavilă morţii
venită mereu prea devreme
Lasă-l bre să moară
mortul
trei zile l-ai întors...
sufletul nedumerit nu ştia încotro


prohodul ameţit de tămâie
umbla de la unul la altul
până în turla bisericii



Ţăranul cu ochii plecaţi
se-întreba dacă Dumnezeu îl vede.

Între vecini

Strigătul încremenit la poartă
răguşit
se ascundea sau nu
lîngă vergile gardului
bătut în oale de lut
de parcă luna şi soarele
se scurgeau printre toarte
mirosea a seară
şi a mămăligă
cărarea timidă
lîngă fîntîna cu găleţi
se sprijinea de mixandre
Ţăranca în fotele negre
asculta întreit
Venitul din poartă
- Ţaţă Sohicoooo…
dă un ciur de mălai

şi strigătul pleca
pierdut din ochi
cu aur în poale