Şansa nefolosită
Spre seară
s-au dat jos de pe umerii mei
anii vii
s-au sfătuit eficient
şi s-au dus
înainte
au sprijinit oglinda la înălţimea ta
să îţi răsfrângă sufletul
îţi las acest neblestem fiule
să nu mai poţi îndrepta nimic
să stai în vârful morţii mele
morţii tale
şi să fie prea târziu
nimic nu mai e cum a fost
şi de aceea totul este posibil
www.flickr.com/photos/playingwithpsp/
- 1 -
Uşile noastre, mamă
Uşile noastre sunt în univers deschise
vizavis
lumina umblă nestingherită
una către cealaltă
chiar întunericul
cuvintele se împacă
peste praguri
cresc aluat cald
din tot trecutul
râdem plângem tăcem
uşile nu sunt uşi
ci nemărginiri ale sufletului
care primeşte şi dă
nimic nu rămâne
când va fi...
- 2 -
De-a lungul
Umblu ca o umbră
de-a lungul zilelor mele
nu ştiu să pierd...
nu ştiu să pierd
nici să câştig
adesea nu ştiu să dorm
pierd visele cu ochii deschişi
mă împotmolesc
în cuvintele de legătură
original : Ashley Wood
- 3 -
Crinii de carnaval
ce vor fi însemnând toate acestea
marea tăcută nu vede
amurgul scurs dintre stele
în timp ce măruntele clipe aburesc perfid
geamul uitării
mă plimb pe literele acelea de-o şchioapă
plicuri reci
săpate adânc de furtună
deasupra
ceea ce e roditor
e ora şase
mamă eu cred că îmi tremură mâna
trage targa mai aproape de crudul albastru
murmurând albul de ou pe crinii de carnaval
mă simt pătrunsă de păsări care
îmi reproduc gândurile
steaua căzătoare n-o mai pot ţine
...să cadă să cadă canonade
tuberculii morţilor
- 4 -
Cu mâna la gură
cu mâna la gură ascult
aripile smulse şi lăsate singure
capetele cuvintelor fără trup
ar trebui să sapi fiule
să râcâi pământul din mine
departe o fereastră bine închisă
prin care poţi privi zilele goale
păsări bezmetice şi-au frânt ochii sticloşi
după care n-au mai ştiut încotro
maldăr de drumuri repezite în geam
din călcâie întoarse
la poartă scârţâie timpul bătrân
aprilie rodeşte (ninge) fulgi neroditori
original :
- 5 -
Copiii mei spun că repet aceeaşi propoziţie
Copiii mei spun că repet mecanic
aceeaşi propoziţie defectivă de predicat
în care nu se întâmplă nimic
maşina nu mai intră-n viteză
gândurile se abat tot mai rare în cutia cu roţi dinţate
unde colţii de fier scuipă amintirea halatelor albe
din jurul stomatologilor cu lămpi, cleşti,
pansamente provizorii şi xilină pentru amorţitul durerii durerilor
copiii mei şoptesc în noaptea către luni
că am alzheimer şi uit când m-am născut
că m-am născut de fapt
pentru ce să fi făcut-o tot mă întorc
în netimp – să mă fi născut? oare...
după care schemă logică? pe ce ramură iterativă
schimbă critici în pat tot între ei
după ce mi-am luat somniferele ca să fie siguri
că nu îi aud dar eu îi visez în felul de vise de dragoste
ce mi-au mai rămas după putrezirea adolescenţei
în fiecare dimineaţă ştiu totul le-am trăit până la năucire
profeţii mei spun că îmi voi pierde inima în nepoţi
sângele lor va fugi cu mine în toate arterele
şi voi găsi adăpost
între timp voi fi uitat că am fost şi urmele
vor fi şterse din pragul uşii bondoace
primăvara şi toamna şi vara se vor încolăci pe rug
peste un fulg de zăpadă primul de la-nceput
copiii mei cred că nu mă pot adapta liniştii universale
următorii mei spun să nu mai urc scările
depozitul de amintiri se revarsă aluat supradimensionat
sisific cobor, arborat steagul cărunt
cobor cobor cobor
unde rămân singură ca într-o ţeavă de tun.
- 6 -
Cântecul mamei adormit
Plecând urechea la singurătate
auzeam un poet vinovat sau nebun murmurând
din nou înfricoşător era mulţumit
predica în sens unic de la el la mine
scriu de multă vreme doamne probabil pe pieptul de lemn
numai noaptea
de unde eşti iubire ?
va fi cântecul mamei adormit
în cojile de ciuturi goale scobite de vis de gând?
nu ştie nimeni
poţi trăi aşa departe ?
sub un cer deasupra pământului
eu cred că toată eşti iubire
original : brunetto de batte
- 7 -
Aproapele
până la tăişul bisturiului
ridicat în dreptul inimii
să-ţi despici sentimentele
apleacă-ţi capul
sub iubeşte-ţi aproapele
cine-i
părintele
iubita
vecinul
prietenul
duhovnicul
nu multe sunt diferenţele
tu eşti şi mai aproape
iubeşte-te
pe tine
- 8 -
Când nu voi mai fi
Când nu voi mai fi
nu voi lipsi nimănui
voi privi din cenuşă
lunii care mi-a apăsat umbra în zid
gutuiului ce l-am sădit
l-am crescut
l-am tăiat
fiului ce l-am alungat din gânduri
culcuşul vieţii
să-l umple destoinic cu griji
voi privi din cenuşă
cu cei mai mulţi ochi
stârniţi de-o petală de vânt
la colţurile străzilor
când nu voi mai fi
ce va fi?
original : brunetto de batte
- 9 -
Fabrica de foarfeci
Secundele trăiesc
restul se prăvăleşte în găleata cu nimic
în miezul oraşului
fabrica de foarfeci fiule
cu una am tăiat vâna ce te ţinea în mine
apoi am zimţuit foi albe în dantele
deformam spaţiul odăii
într-o seară ai tăiat
fără să-ţi tremure rădăcinile
casa părintească
jur-împrejur din trecut
ce-ai semănat în loc...
o pată de vânt fără corp
- 10 -
Suntem statistici
fiule,
suntem statistici
eu mai multe
pentru că am trăit mai lung
mă înghesui într-o viaţă moartă
uşa se bălăbăne în toc
clanţa clănţăne şi se închide vânjos
întrebările clipocesc
flori negre fără petale
în mirosul neputinţei
mă-nvăluie fuioare
îmi rup vasele şi dinţii
- 11 -
Întemniţat în sânge
Mi-am deschis venele
(să mă privesc
să te privesc)
să ştiu adânc
de unde pleacă totul
în ziua când voi trece în salcie
nevăzutul meu se va revărsa
în fiecare petală
scuturată pe locul
unde trupul
nu îmi mai aparţine
uite-te în oglindă fiule,
uneori îţi voi vorbi
din tine însuţi şi
nu te vei putea apăra
vei putea uita liniştit
ca dimineaţa visele
mă vei putea radia
din formalismele lumii
vei putea topi cheia casei
vei putea înfunda urechile
la glasul meu
care va pluti o vreme în aer
până să intre anonim
în zgomotul universului
te vei putea dezbrăca
de toate amintirile părinteşti
şi bune şi rele
dar vei rămâne fără voinţă
şi faptă
în faţa oglinzii
unde tu însuţi te recompui
şi din urmele mele
întemniţat în sânge
în ciuda ta însuţi
te vei întâlni cu mine
în fiecare bucăţică de timp
în fiecare celulă vie
sau de-abia murită
voi exista acolo
indestructibil
în salcia mea
în salcia ta
în salcia copiilor tăi
amestecată parte
în gândul nerostit
sau nici măcar gândit.
original : Ronald Davis
- 12 -
