Plecare definitivă
Trenul părăseşte o lume hulită
Gara îngropată în ploaie
Scrîşnetul roţilor înăbuşite de ceaţă
Silueta agită mîinile albe
Geamul pocneşte în ramă. Linişte.
Liniştea plecării definitive.
Aşteptarea.
Aşteptarea luminilor neîntrerupte
Din lumea promisă.
Cîteva ore. Ploaia curge gri, umedă.
Viena primul popas. Difuzoarele din gară.
Şi începutul fricii.
original : brunetto de batte
- 1 -
Leuşteanul străin
Cerul înalt desenat cu nori şi lumină
pămîntul verde şi negru brăzdat de case
uneori luna cînd soarele trece deasupra
liniştea
pădurile străine pădurile de acasă
aceeaşi linişte aburind dintre trunchiuri
ridicîndu-se şi învăluind luna
trupul meu golit către cer
şi Înăuntrul ascultînd simultan roua
ce picură foşnind
în grădina mamei.
ţipătul păsării doboară visarea
sufletul se sfărîmă casant
privind cioburile, ochiul meu
numără: casa de aici, casa de acasă,
Casa !
încolţeşte jos leuşteanul străin
şi ciorba străină se răceşte pe masă
palma rănită
se retrage în buzunarul de la piept
unde inima se scaldă în dor de acasă.
www.photobucket.com
- 2 -
Emoţia unui emigrant ucis
sau schmetterlinge im bauch
Moneda curgea fără muchii
în buzunarele încuiate
suduind compact ultimul noroc
Săracul îşi paria gîndurile
pe cap sau pajură
oricum
pe ambele părţi era numai înpoiul
Stupul străin îşi depunea mierea
la bancă
Ferrari curgea roşu
pe singura autostradă
fără semne de circulaţie
cu toate că benzina
era mai scumpă
decît toate amintirile
În zare pămîntul natal
vărsa guverne
fără guvernanţi
regele îsi depăna amintirile
la radio
Dormit în stradă
emigrantul
număra supele de caritate
scuturîndu-se de emoţie
cînd a întîlnit
podul palmei
unde moneda
se ascundea
de ruşine
Trenul arcuindu-şi coapsa
semnalului de alarmă pe cînd
doctorii nu l-au urcat în maşina salvării
asigurarea era pentru ultimul drum
început.
original :
- 3 -
Peisaj german
Obloane
toate geamurile
de la toate casele
au obloane
albe verzi roşii pământii
de câteva ori pe zi
se închid aripi grele
bubuie sec în rame
mai ales seara
ghilotinează aerul
împiedicând luna
să se arunce
în camerele unde
înoată oboseala
casele se baricadează
în ele însele
întunericul umple bine
din perete în perete
spaţiul în care somnul
rămâne sechestrat
un vis nu zboară
prin aerul greu
şi compact ca mierea
mă trezeam udă
în întunericul de bivol.
- şi nu deschideai fereastra ?
s-ar fi trezit
vecinii. Obloanele
sunt mai zgomotoase noaptea
nu ştiam când se luminează...
după ceas
putea fi 7 seara
7 dimineaţa
n-am mai folosit obloanele
s-or fi înţepenit.
- 4 -
Vizită în Limbă străină
în jur ceilalţi
printre cuvintele străine şi înstrăinate
graiul pierdut
ca pantofii rămaşi prea mici
păşeam cu disperare, rotund,
în noii pantofi mari şi necunoscuţi
ca într-o fîntînă adîncă
fără găleată
ochiul nu se lovea de lumină
iar glasurile roiau pierdute
în pâlnia ecoului decedat
gurile oaspeţilor arcuiau între ele
jocuri (jocul înţelesurilor (interzise)
erai printre ceilalţi
fără să te ţin minte o boabă
mi-amintesc numai că
dacă m-ai fi iubit
privirea nesfîrşit mătăsoasă
ar fi spart silabele necunoscute
în mii de fărîme
ce s-ar fi aşternut moale
deasupra fricii.
- 5 -
Întuneric de frică
Terasa plutea deasupra ierbii
lăsând să cadă întunericul
din jurul lunii
inima încolţită frig fără aer
trăgea bezna în piept
întuneric de frică
pătruns până la stele
până la suflet
cuvintele străine
de s-ar fi spart !
de ne-am fi mărturisit !
Terasa continua fără aer
între noi.
- 6 -
Guido, lasă parcul gării
Guido, întoarce-te acasă
Lasă parcul gării
Gol de tine
Şi vino
Va fi bine...
Vei vedea...
Dar Guido
Hai acasă.
Mâinile tale
Sunt negre
Şi atât de neliniştite.
Ai primit o scrisoare,
N-am deschis-o,
Nu poţi să o laşi
Fără răspuns...
Guido,
Mâncarea este mereu
Caldă pe masă.
Profesoara de germană
M-a întrebat de tine,
I-am spus că eşti bolnav,
Palid, cu ochii tulburi
Şi ai mereu nevoie de bani
Să-ţi cumperi
Praful acela blestemat.
Câinele flămând şi însetat
Te urmează pe aleile parcului
Unde colcăie bolnavii
Cu mâinile negre
Cu ochii pierduţi.
Maşina verde a poliţiei
Aşteaptă neputincioasă
Vre-un dealer.
Şi tu Guido...
Hai acasă.
Am îmbătrânit repede
În ultimele trei luni
Trebuie reparat gardul
Vecinul a murit
Săptămâna trecută
Şi berzele de lângă poartă
Au plecat Guido.
Vine iarna
Şi tu cu mâinile tale negre
În care acul nu mai încape.
De ce nu vii acasă Guido ?
Aştepţi maşina roşie
Cu înlocuitor de cocaină ?
Nu mai ai bani ?
Sau... poate...
Te-ai hotărât
Să vii acasă
Guido
mască de bronz din Rapolano
- 7 -
Exil
Moartea începe de la rădăcină
nu mai ai limbă
nu mai ai trecut
nu mai ai patrie
începi să mori
simţi cu vârful degetelor.
original : Reţeaua literară - munteanu liviu
- 8 -
Uşa se închide pe ambele părţi
Mă doare litera A până-în măduva gurii
de-alungul dinţilor lipsă limba îşi face de cap
scuipând vocabule străine sau doar înstrăinate
colierul alfabetului mi-l pun sub rochia de bal
mirosind toată noaptea a poezie târzie
de-A-casă rămâne o casă
mai anonimă cât steaua neprivită la margini
şi de câte ori vin
uşa se-nchide pe ambele părţi
cu toate că litera A
şi-a pus şi pălărie de vară
împotriva uitării
alungată pieziş mă întorc în viitorul din care
mă dor phonemele strivite sub coroana dinţilor de lapte
şi parcă ce-aş putea să fac
sorb ce-a rămas cu multă apă proaspătă.
original : brunetto de batte
